Cel mai ciudat creier uman din lume

1915Odata ce afli ce este acest obiect, imaginea capata o încarcatura fenomenala. Este un creier al unei persoane adulte care este neted în întregime – fara circumvolutiunile specifice celui mai complex organ al nostru.

Este greu sa ne imaginam ce viata a avut posesorul acestui creier. El (sau ea) a fost pacient în North Texas State Hospital, o institutie pentru sanatate mintala si a murit acolo în 1970. Însa numai aceste detalii sunt cunoscute. În timp ce borcanul în care se afla organul era etichetat cu un numar de referinta, microfilmul cu dosarul medical al pacientului a fost pierdut.

Fotograful Adam Voorhes a petrecut aproape un an încercând sa gaseasca mai multe informatii despre acesta si alti 100 de creieri umani dintr-o colectie de la Universitatea Texas, fara succes. Aceasta afectiune rara este cunoscuta ca lisencefalie, iar cei ce sufera de ea mor, de obicei, înainte de vârsta de 10 ani. Poate cauza spasme musculare, crize si, datorita faptului ca reduce cu mult suprafata acestei zone importante a creierului, dificultati severe de învatare.

David Dexter, care se ocupa de colectia de creieri de la Imperial College London, spune ca nu a vazut niciodata ceva asemanator. „Mai primim câte un exemplar ciudat în care mai lipsesc anumite circumvolutiuni, dar nimic atât de neted precum acest creier”. Dexter spune ca nu este surprins ca persoana respectiva a supravietuit pâna la stadiul de adult din moment ce creierul se poate adapta atât de usor, cu toate ca Dexter considera ca pacientul ar fi trebuit sa aiba probleme grave.
Surse: Science World , New Scientist

Lasă un comentariu